Andrunache și Susanu au dezamăgit!** Locul 5 la proba de două rame

Andrunache și Susanu au dezamăgit!** Locul 5 la proba de două rame
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipajul feminin de dublu rame al României s-a clasat, miercuri, pe locul 5, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Echipajul format din Georgeta Andrunache (5 titluri olimpice în palmares) și Viorica Susanu (4 titluri olimpice) a luat startul în finala de la Eton Dorney pe primul culoar, alături de SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și Germania.

La primul punct de control intermediar, la 500 de metri, echipajul tricolor se afla pe locul 5, la 1000 de metri pe locul 4, la ultimul punct de control, 1500 de metri au coborât din nou pe 5, pentru a încheia cursa, cu timpul de 7:37.67 minute, pe aceeași poziție.

Finala a fost câștigată detașat de echipajul Marii Britanii (7:27.13 minute), urmat de podium de cel al Australiei (7:29.86) și cel al Noii Zeelande (7:30.19).

În serii, România a încheiat pe locul 3, intrând în recalificări, pe care le-a câștigat, obținând „biletul” pentru finala de miercuri.

România are în palmares trei titluri olimpice ale probei, cucerite la edițiile din 2000, 2004 și 2008.

Comentariul LIVE-TEXT al cursei

– Cursă dezamăgitoare pentru fetele noastre. Deși speram ca rezultatele din calificări să fi fost o excepție, Andrunache și Susanu au demonstrat că nu mai contează la cel mai înalt nivel. Sportivele din România au terminat abia pe locul 5, la o distanță enormă de medalie: 7 secunde.

– Încă 500 de metri până la final, Susanu și Andrunache sunt pe cinci, cu mici șanse la medalii. Marea Britanie are un avans incredibil.

– La 1000 metri, România a urcat pe 4, la mai puțin de o secundă de ocupanta locului trei.

– La primul punct de control intermediar, după 500 de metri, Susanu și Andrunache se află abia pe locul 5. Lider e Marea Britanie, care are un avans de mai mult de o ambarcațiune în fața Noii Zeelande.

-Start în cursa de două rame. Fetele noastre sunt, așa cum au dorit, pe un culoar lateral:1


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×